Dezgust

Alerg în jur, fac tumbe şi mă înalţ spre stele, apoi cobor obosită revenind la realitate. M-am înţepat în sârma ghimpată ce te înconjoară, încercând din greu să te ating cu sufletul. Sânge îmi ţâşneşte din răni, şi se prelinge pe pielea-mi de sticlă. Îmi porţionez inima cu un cuţit, culeg bucăţile împrăştiate, le aşez într-un cufăr negru şi le îngrop, poate cineva le va găsi vreo dată. Fumul din jur mă îneacă şi îmi lasă urme în plămâni. Cu un foarfec îmi tai spârncenele şi îmi prind buzele cu leucoplast să nu pot urla. Cu dinţii  îmi sfâşii din carne, scuip dezgustată şi mă cert cu mine, pentru sufletul ce m-a părăsit. Aş vrea să desenez cercuri în praful din părul tău. Imposibil! Îmi rup unghiile şi îmi fac un colier din ele. Sângele negru mi se încheagă pe mâini şi în păr. Fulgerele mă ating şi renasc din propria cenuşă precum Pasărea Phoenix. Ca o fantomă rătăcesc prin lume şi mă sperii de al meu chip, când mă privesc într-un ochi de apă. Şiroaie de lacrimi sărate îmi umplu ochii şi istovită adorm pe o bancă în ploaia măruntă ce cade acum peste Copou.