O luptă pierdută

O lacrimă, sânge
Tremură moartă
Pe obrazu-mi de ceară,
În ochi-mi de fiară.
Un braţ ca o umbră
Îmi sfâşie pieptul
Şi-mi sfărâmă sufletul
În mii de bucăţi.
În vene-mi pulsează
Veninul albastru
Mă exasperează.
Nu-mi mai simt corpul...
Într-un oraş zgomotos,
Dar pe o stradă tăcută
Îmi cânt nebunia
Mai curând prefăcută.
Un felinar macabru
Mă întâmpină-n cale
Zâmbeşte ironic
A nepăsare.
Închid ochii frapată,
Inspir obosită
Şi renunţ la lupta
Ce oricum e pierdută.

Promisiunea unui chip de pânză, cu stropi de acuarelă

Vedea soarele cântând, ştia că ploaia îi scrie în palmă, vorbea limba florilor candide, asculta zgomotul făcut de bătăile aripilor albinelor, fredona mereu o melodie, ce parcă încă o aud, dansa cu pasiune tangoul de demult, uitat de toţi, dar totuşi...era un chip de pânză...de pânză colorată, cu stropi de acuarelă. Îşi aşternea din gânduri pe-un caiet de cuarţ. Scria mereu cu drag, tot ce`i trecea prin minte, căci credea într-o poveste, într-o poveste cu aripi. Şi avea un suflet pur, sihastru, şi`o inimă suavă, dar nu putea să simtă, să râdă, sau să plângă...

Şi mi-a promis că vom zbura împreună printre fluturi...fluturi pictaţi abil de`o pasăre măiastră. Şi ne vom înălţa până la stele, şi mă va veghea, şi mă va apăra, şi îmi va şopti poveşti cu zâne şi hidre înfiorătoare. Şi vom picta pe cer...lacrimi şi totodată zâmbete, iar parfumul norilor  ne va înconjura, şi pene uşoare vor levita în jurul nostru. Vom săruta cerul, şi ne vom ascunde de fulgerele şi tunetele ce se vor ivi sprintene, încercând să ne sperie. Apoi, cu tălpile goale, ne vom cufunda uşor, uşor în ocean, şi un fior ne va străbate. Vom privi peştii înotănd, ne vom juca cu algele ce ne vor gâdila,  vom culege scoicile nemuririi păstrându-le în inimile noastre. Vom petrece o zi cântând cu balenele, stând la taclale cu delfinii, îmblânzind rechinii, ascultând bibanii şi imitând ştiucile...şi, apoi, vom reîncepe explorarea. Vom căuta steluţe, vom presura deasupra lor praf de lumină şi vom împodobi coralii cu ele. Şi răsărind din mare odată cu soarele, vom sta pe nisipul fierbinte aşteptând să ni se usuce părul şi ne vom agăţa în el scoici şi luceferi. Apoi vom înainta spre pădurea misterioasă, vom urmări vulpile, încercând să fim mai vicleni ca ele, vom asculta recitalurile privighetorilor şi vom cânta şi noi, vom dansa în ploaie, vom traversa cascade,  ne vom agăţa de liane, vom cere sfatul bufniţelor, ne vom lua la trântă cu urşii. Şi voi fi fericită, căci a reuşit sa strecoare un strop din inima sa printre visele mele, dar apoi mă voi întrista realizând că acel chip de pânză nu ştie ce`i fericirea.

Şi mi-a mai promis că o să strângem cristale de gelozie, ură, durere, imbecilitate, chin, neîntelegere, invidie, insulte, furie... şi vom contrui cu ele o fortăreaţă, departe,  printre nori, de unde să putem veghea peste cei rămaşi pe pământul păcătos. Şi îmbătându-ne cu picături de ploaie, şi fumând raze de soare, vom râde de cei ce încearcă să ne atingă cu răutăţile lor. Şi când singurâtatea şi monotonia ne va umple sufletele, coborînd din raiul nostru, vom construi un alt castel, de astă dată din cristale de dragoste, fericire, inteligenţă, spontanietate, dăruire, blândeţe, cuminţenie. Şi ne vom muta aşa, din galaxie în galaxie, de fiecare dată când ne plictisim...

Dar a minţit! Ce mi-a promis, nu a îndeplinit, iar chipul său de pânză colorată, cu stropi de acuarelă, s-a dus, a dispărut în noapte, şi în locul său a rămas doar tristeţe şi o înfocată dorinţă...