Să îţi spun...

Te-am căutat prin infinit de particule de suferinţă şi te-am găsit când credeam că nu o să te găsesc vreodată...Ţi-am sărutat ochii şi încă nu pot să cred că ţi-ai deschis pleoapele pentru mine. 

 

Îmi scot oja şi parfumul din dulap, de azi vreau să mă simt femeie cu adevărat...şi toate acestea, pentru tine.

Vreau să îţi imortanlizez fiecare mişcare, dar îmi e nespus de greu să suprind fiecare detaliu al existenţei tale. Dintr-un album de zâmbete scot cea mai reuşită poză cu tine şi îţi colorez buzele cu sentimente până ce devin prea pline, dar apoi le sărut şi reîncep colorarea. Aş face asta la nesfârşit!

Dar vreau să te îmbrăţişez, în lumea reală. Alerg spre tine, mi-e frică c-am să te pierd, dar ştiu c-am să te prind din urmă - nu eşti cel mai bun la alergat. Iar vrei să ne jucăm? Iar vrei să te ascunzi, iar eu să te caut cu disperare, până ce-ţi faci milă de mine şi apari senin din locul tău de ascunziş? Niciodată nu ai vrut să îmi spui unde e acest loc...ahh, şi ţi-am promis de atâtea ori că-ţi voi descoperi taina, dar e atât de dificil. De ce eşti atât de secretos?

O clipă vreau să mai zăbovesc lângă tine, doar un sărut mai vreau şi după plec...mi-am uitat ciocolata pe noptieră, cum voi mai fi eu dulce dacă nu-mi mănânc porţia de astăzi?

Vrei să-ţi aduc şi ţie? Poate mâine, azi am un proiect la care lucrez: ochii tăi...în dimensiuni reale, dificil, nu crezi? De fiecare dată mi se taie respiraţia când te privesc în ochi, deci oare

voi reuşi să rezist să-ţi reconstitui privirea caramelizată - o pată de nesfârşită tandreţe?

Îmi privesc reflexia atât de imperfectă în geam, te-aş întelege dacă m-ai uita, şi eu aş face-o... asta dacă nu s-a întâmplat deja. Mă adun, căci razele lunii îmi izgonesc defectele; mă simt mult mai bine acum. Cred că sunt gata, încă puţin din licoarea magică a curajului şi voi fi pregătită să-ţi spun: NU POT SĂ TE PIERD!

Comun

Vom sti noi oare ce va fi,
Cand in vesnicie ne vom topi?
Si in pamant ne vom intoarce,
Iar sangele chiaguri se va face?

Si printre garduri ruginite,
Haihui, prin cimitire,
Peste cadavre putrezite,
O sa plutim in nestire.

Nu voi tipa,
N-o sa ma ascund,
Orice s-ar intampla...
De tine nu o sa fug.
Nu voi incerca sa te ocolesc,
Dar nici nu vreau sa te intalnesc.
De altfel...tu ma vei gasi oricum,
Si atunci; din cenusa ma voi preface-n fum,
Ma voi pierde in aer, voi pluti
Si in nefiinta, voi reveni.
................
Saruta-vei ochii mei, si mi-i vei inchide,
Si nu voi sti ce se intampla cu mine,
Usor, usor nu o sa imi mai simt corpul,
Si-n jurul meu, se va intuneca totul.

Voi sorbi din eden, voi sufla peste Infern,
Voi stinge focul ce arde etern.
Si apoi am sa ma reincarnez,
O sa o iau de la capat, dar am sa ma resemnez.

O nimfă printre pământeni

Se aranja în oglinda mare, crăpată puţin, din colţul camerei ce avea un aer vetust. Îşi dădea buzele pline cu rujul roşu aprins de focul pasiunii şi folosea apa de colonie ce miroase strident a liliac, floarea ei preferată. Lângă biblioteca unde zăcea o singură carte, cu paginile zdrenţuite ce încă păstrează parfumul trandafirului ofilit aşezat acolo de la prima ei iubire, se îmbrăca atent. Îi plăcea să petreacă ore aranjându-şi hainele şi pantofii. Îşi împletea codiţe din părul arămiu cu şuviţe cărămizii. Purta ochelari cu rame argintii, ceea ce făcea ca ochii-i verzi să pară mai mari decât erau. Era frumoasă, dar pe chipu-i de nimfă i se putea citi, totuşi, nemulţumirea.

Încerca să acopere cu vanitate petele idioate de pe cămaşa cu buline ipocrite pe care o îmbrăca zilnic pentru a se feri de bârfele neîntrerupte, dar deseori nu reuşea să pară altceva decât era şi datorită acestui lucru era dur lovită din toate direcţiile. Atunci îşi ferea pletele arămii de bătaia razelor fierbinţi ale soarelui şi pornea în goană către un tărâm depărtat, unde nimeni nu îi putea distruge visele, pentru că aici alerga de prea mult timp în cerc şi de fiecare dată locurile prin care trecea păreau a fi diferite. Erau schimbate de toţi cei ce se mai plimbaseră agale pe acolo sau care au trecut în fugă, fără ca măcar să îşi dea seama ce fac. Toţi distrugeau încet, dar sigur, o parte din construcţia măreaţă, iniţial proiectată de un Creator cu multă imaginaţie. Şi cu o nebună plăcere privea căderea imperiului şi aştepta să poată dispărea în întuneric. În ochi îi sclipeau flăcări albastre, aprinse cu un chibrit pe jumătate rupt de mulţimea de nerecunoştinţă existentă în inimile celor din jurul ei. Ar fi vrut să nu mai oscileze între dorinţă şi realitate. Ar fi vrut să ştie exact ce doreşte, dar totodată nu vroia să îşi piardă puterea de a visa. Era sigură ca asta o făcea specială, era, probabil, una din cele mai bune calităţi ale ei. Încerca să îşi înece sentimentele în râuri de indiferenţă, dar de cele mai multe ori eşua. Îşi conducea propria viaţă şi îşi complica drumurile acesteia fără să realizeze. Privea munţii de suspine acoperiţi cu visele unei stele căzătoare. Cobora cu gândul la poalele acestora, culegea cu ochii fragi sângerii pe care îi îndesa în călimara cu fructele neprihănite ale inocenţei. Pe evantaiul de nimicuri ce se învartea în jurul ei, picta cu pasiune licurici aprinşi de speranţa ce ardea în sufletul său. Inspira vapori coloraţi de tandreţe, se pierdea printre atingeri suave de aripi de amor, ameţea printre liniile haotice ale portativelor, de care se agăţau graţios notele muzicale ale plăcerii. Dezlega cu uşurinţă misterele nopţii, prindea în palmele-i diafane lacrimile stelelor şi avea mereu într-un buzunar orologiul timpului pierdut.

Aceasta își dorea și era ce vroia ea să fie… o nimfă printre pământeni.

Intrebari

Sa gresesc din nou?
Imposibil; sunt mai buna de atat...
Sa ma pierd din nou printre aripi?
Nu! Nu! Nu!
Voi putea rezista?
Sper! Trebuie. Si totusi nu cred ca voi reusi.
Sa renunt?
Niciodata.
Oare cat voi continua asa?
Nu stiu sau poate nu vreau sa stiu.
Sa vreau alta viata?
In nici un caz.
Sa imi pierd capul?
Se prea poate.
Sa imi fie frica?
Doar de mine si de ce as putea face.
Sa ma schimb pentru tine?
Ai vrea tu!
Cercuri? Linii? Puncte?
Toate sunt in mintea mea.
Idei?
Prea multe, prea putin timp.
Imi bate inima?
Prea des!
Sufar?
Poate, dar nici eu nu stiu.
Ma invart in cerc?
Doar in jurul tau.
Tremur?
Cand sunt langa tine...
Intrebari?
Mereu.
Raspunsuri?
Toate la timpul lor...

Salveaza-ti inima!

O sa incerc sa iti patrund in suflet. Sa nu ma alungi. Sa nu ma certi... Fara sa iti dai seama ma vei iubi si cand vei realiza vei incerca sa fugi. Prea tarziu! Te vei prinde in jocul meu, vei face tot ce iti voi spune si eu voi renunta la tine. NU te mira, asta sunt eu. Am sa regret, voi varsa lacrimi, inutil, căci voi contiua exact la fel. Sunt nascuta sa distrug suflete, sa portionez inimi si sa le arunc cu o prefacuta nepasare. Te voi privi cum suferi, voi rade -ISTERIC-, desi fiecare suflet distrus imi incendiaza inima. Dar sangele din artere se incheaga si cu cenusa inimii mele BUM!!! o noua inima, mai rea, mai sadica, mai prefacuta. Imi ceri sa ma schimb? Nu pot si chiar nu vreau! Sa cedez? Niciodata! Rautatea imi pulseaza in vene, iar nebunia prafumului distrugerii ma ademeneste. Sa fiu nebuna? Poate, dar ce conteaza?

Inca pot sa pictez cu genele in rauri de raze argintii diferite forme, sa sorb cu placere picaturi de roua din petalele atat de fargile ale lunii, sa alint cu mangaieri usoare cerul si doar lui sa ii spun cu adevarat ce simt in acel moment.

Am sa culeg o papadie sa o asez langa fereastra, iar cand petalele i se vor usca de dorinta...sa o distrug si pe ea la fel cum voi face si cu tine. Usor, dar chiar cand vantul bate mai tare, sa pufai si sa o dezbin, dar macar ea va pluti in lume si va renaste, pe cand inima ta...doar se va descompune.

Pentru cateva clipe chiar imi doresc sa-mi curga prin vene sufletul tau, sa hoinaresc prin mintea ta, sa iti fur o singura soapta, sa-ti inteleg surasul, sa-ti ating vorbele si sa ma inec in dragostea din privirea ta...dar cand imi voi da seama ca am deja toate acestea, voi renunta la tot si te voi nimici.

Fugi! Dispari in umbra sumbra a noptii! Ascunde-te de vorbele mele imbatatoare, de surasul meu ipocrit, de privirea mea ademenitoare. Tradeaza-ma, fa-ma sa te urasc, caci oricum cat de curand o voi face.

Salveaza-ti inima!

Taram al perfectiunii (Autor J.M)

Este un loc minunat
Ce greu e de cautat
E greu si de intalnit
Si mai greu de povestit.

Exista totusi, o poarta
Numita simplu, soarta
Se foloseste foarte-usor
Fara nici un mic decor.

Totul e ca prin magie
E mai mult o agonie
Agonie spre dorit
Dar toatal neinplinit.

Spun formula, dar n-o dati
Ca  de nu o incurcati
Mic blestem e pus pe ea
Problema e numai a ta


" Zilele de ieri sa vie
  Durata sa nu mai fie
  Sa ajung in departare
  Peste adancime mare
  Printre picaturi si raze
  Peste tot si peste baze
  Peste baza ratiunii
  Direct spre lumina lunii
  Viata cea nemuritoare
  Dorinta cea naucitoare "


  Poti fi tu, pot fi si eu
  Dar, va fi secretul meu
  Puntea spre a cea lume
  E un calcul, niste sume
  Calcule primordiale
  Ce vin ,asa, sec, agale
  Dar se pierd in departare...

  Totul este mult prea fix
  Lung,subtire ca un pix
  Si la fel de neinsemnat
  Ca un vis lung spulberat

  Tu esti mult prea luminat
  Pentru tine-i alungat
  Aceasta lume perfecta
  Mica precum o insecta
  Dar totusi uriasa
  Controlata cu o mansa
  Important este ceva
  Cine-i acel "cineva"
  Cel ce tine mansa-n mana...




P.S:  Poezia nu e compusa de mine, am fost rugata sa o "gazduiesc" la mine pe blog, autorul cere pareri si sfaturi.


 

ACEA excursie

Toate bune si frumoase...pana Domnul Profesor Gelu Susanu, a avut geniala idee de a merge in excursie...in Borsa. Incantati, am hotarat sa mergem (majoritatea) impreuna cu clasele X F, XI C si micutii de clasa VI. Autobuzul ne-a asteptat pe toti, joi, in fata Palatului. Forfota...toata lumea ardea de nerabdare "De ce nu mai vine autocarul acesta odata?". Cand in sfarsit am urcat in autobuz si am  pornit sper Borsa atmosfera s-a destins, iar distractia -> LA MAXIM!!!! Glumitele soferului ne-au amuzat si evident ne-am prins cu totii in jocul "cine se distreaza mai mult". Am ajuns seara intampinati de fulgii zglobii si ne-am cazat...un somn bine meritat ne-a cuprins pe toti...sau aproape toti.

A doua zi am pornit in explorare. Drumul l-am inceput urcand cu telescaunul. Frigul ne-a inghetat picioarele si nasurile, dar dorinta de a vedea mai multe a invins. Sursurul Cascadei Cailor ne-a fermecat pe toti, iar turturii imensi ne-au lasat cu "gura cascata". 
Fericirea si voia buna dominau, zbenguiala, batile cu zapada, rasetele puternice, fotografiile. Drumul spre cabana a fost plin de perpetii. Sa trecem pe celalalt mal a fost dificil, dar ingeniozitatea domnului profesor ne-a salvat.  Ne-au ajutat localnicii facand un pod dintr-un copac cazut. Am trecut cu bine si, PFIU, nimeni nu a cazut. Intr-un final am ajuns la cabana. Zgomotele produse de burtile flamande ne-au amintit ca trebuie sa manacam. Seara petrecerea s-a incins, iar muzica, partidele de "adevar sau provocare", tablele, cartile, rummy si sahul ne-au tinut treji pana tarziu. 
A treia zi a fost cel mai obositor. Am vizitat Maramuresul: Cimitirul Vesel din Sapanta, Manastirea Peri si Manastirea Barsana. Desi era foarte frig nu ne-am lasat pana nu am vizitat tot ce ne-am propus si pana nu ne-am cheltuit toti banii pe suveniruri pentru cei de acasa. Seara am sarbatorit un majorat si dansul a fost in toi.
Ultima zi a fost cel mai trist deoarece stiam ca trebuie sa ne intoarcem acasa si sa parasim acele locuri splendide. In autocar veselia nu ne-a parasit de tot, desi un strop de tristete exista in ochii si in sufletele noastre. O prima excursi pe care ne-o vom aminti cu drag.

Virusi neastamparati!

Pentru ca a reusit sa ma convinga sa iau doresc sa il pun la treaba. Omule simplu...cine crezi ca imi va face bannerul pe care, parctic, e imposibil sa nu il castig?

Asa, virusii!
Incepand cu prima ninsoare (sau defapt cred ca de cand a cazut prima frunza, nici eu nu mai stiu) nu s-au gandit deloc sa ma ocoleasca. Nas infundat, tuse seaca, dureri de cap...doar putin din ceea ce am primit cadou impreuna cu viruseii care si-au facut casa la mine in gat. Cred totusi ca sunt o gazda buna devreme ce inca nu reusesc sa scap de ei, nu vor sa ma paraseasca, desi au trecut mai bine de 3 luni de cand incerc sa ii alung. Ceaiuri, lamaie, antibiotice, leacuri babesti...nimic nu da roade. M-am saturat sa miros a spirt si otet, de parca as fi o salata de legume. Ce e drept nici eu nu sunt cea mai grijulie...am obiceul sa ies afara in mijlocul iernii cu doua bluzite, in cazul cel mai fericit si doar cand ajung la apogeul durerii imi scot maleta din fundul dulapului si o arunc pe mine.
De exemplu ultima batalie cu virusii pe care am avut saptamana trecuta m-a extenuat complet. Toata am fost eu o luptatoare pana am cazut lata la pat cu dureri de cap si febra de inghetam in camera cu 34 de grade. Ochii rosii imi ieseau din cap la fiecare 10 minute, cand cate o tuse de zile mari nu ma lasa sa respir. Si colac peste pupaza nu am avut voie sa stau in camin pentru ca sa nu dau raceala colegelor din camera, deci a trebuit sa mai umblu prin jumatate de oras ca sa stau la o verisoara, ca na, nu chiulesc, doar sunt fata silitoare.
Toata saptamana am fost ca o leguma, desi nu m-am lasat intimidata si totusi m-am dus la scoala, la orele de matematica, la teste si am fost si la proiectul Job Shadow Day. Deci, m-am plimbat prin frig 2 zile cu tot cu febra mea cu tot, dar la final de saptamana nu am mai rezistat, am lasat balta doua sedinte de CEX si am tulito acasa, la mamica, sa aiba grija de virusii neastamparati cum stie ea mai bine. Acum ma simt mult mai bine, desi tot nu am scapat definitiv de raceala. Tot ce sper este ca o sa isi faca aparitia si soarele in curand...asa poate se sperie virusii si pleaca undeva unde e mai frig sau intr-un loc unde sunt mai asteptati (exista asa ceva oare?).
O primavara MINUNATA tuturor, si celor virusati->>spor la nimicirea virusilor!

Jocuri II

Nu stiu de ce dimineata m-am trezit speriata ca voi intarzia la curs. Din fericire am ajuns exact la timp si nici nu a trebuit sa cumpar bomboane (caci intarziatii au datoria de a servi restul persoanelor de la curs cu bomboane); in schimb am manacat 3 feluri de bomboane si la un moment dat speram sa mai intarzie cineva...ca sa imi umplu burta cu dulciuri. Astazi a fost o zi mai dificila, mai multa teorie si mai putine jocuri. Asa ca sa incep cu primul joc. Toata lumea statea pe scaune in cerc. Jocul este asemanator cu jocul "Salata de fructe", diferenta este ca nu trebuia sa vorbim. O persoana statea in mijloc (in picioare) si scopul ei era sa se aseze pe unul din scaune. Cei ce stau jos trebuiau sa stabileasca contact vizual cu o alta persoana si apoi sa faca schimb de locuri, rapid pentru ca cel ce e in picioare sa nu ii fure locul si in acelasi timp fara sa rastoarne scaunul sau persoana de langa el. Al doilea joc era defapt un exercitiu de imaginatie. Pe patru randuri, scaunele erau aranjate unul in spatele celuilalt si noi stateam pe ele, evident. Trebuia sa ne imaginam ca suntem un cor...de pisici si catei si dadeam o reprezentatie in fata unui grup mare de ascultatori foarte etuziasmati si nerabdatori sa inceapa concertul. Cantam "Oda bucuriei" doar ca pisicile cantau cu "miau miau" si cateii cu "ham ham". Parte cea mai amuzanta era faptul ca trebuia sa urmarim dirijorul sa vedem cand vine randul fiecaruia la miorlait sau hamait. La final am fost foarte aplaudati de publicul imaginar...sau cel putin asa ne-am inchipuit. Maine e ultima zi a cursului si abia astept sa invat noi "jocuri" si nu numai.

Jocuri

Cred ca e prima data cand un articol de al meu este in totalitate real. Nu stiu ce m-a determinat sa scriu despre asta, dar mi s-a parut foarte interesant si poate ca pur si simplu am vrut sa impartasesc tuturor aceasta experienta. Deci... De curand am fost acceptata sa particip la modulul de formare "SCRIEREA PROPUNERILOR DE FINANTARE  IN CONTEXTUL  PROGRAMULUI Tineret in Actiune". Acest modul este defapt  un curs pentru care putea aplica oricine este membru al unei organizatii ce lucreaza cu tinerii. Am aplicat, am fost selectata si iata-ma la ora 9.15 acolo. Am ajuns cu 30 minute mai devreme si in acele minute in care am asteptat, am stat si m-am stresat. Ma gandeam: ce voi face? cum va fi? eu nu stiu nimic despre proiecte, ce voi spune? nu cunosc pe nimeni, ma voi acomoda? Uite ca ceasul bate 9.45 si aproape toata lumea e aici. Cei doi "profesori" ce ne vor invata sa scriem si sa implementa proiecte eligibile in contextul programului TiA au sosit. Pentru inceput am fost adunati in cerc, eu inca tremuram, dar iata ca nu a fost asa cum ma asteptam. Oameni cu imaginatie, stiu cum sa destina atmosfera. Pe tot parcursul zile am jucat cateva jocuri pentru a ne relaxa, caci e multa informatie de asimilat si dificil sa faci asta fara putina relaxare din cand in cand. Nu vreau sa va "intoxic" cu partea teoretica, deci vreau sa va povestesc doar despre aceste jocuri care mi s-au parut foarte amuzante si interesante in acelasi timp. Deoarece atunci cand lucrezi in grup cel mai important este sa cunosti persoanele si sa te simti si bine cu acestea, mi se par foarte importante aceste jocuri. Dar sa revenim la poveste. Primele doua jocuri au fost pentru a face cunostinta. Pentru inceput ne imaginam ca avem un iepuras pe care il pasam de la o persoana la alta, si fiecare pe rand atat timp cat tinea iepurasul in brate trebuia sa-si zica numele, organizatia pe care o reprezinta sau din care face parte, profesia sau scoala in care invata, si cateva hobby-uri si in final trebuia sa pupe iepurasul imaginar unde credea fiecare de cuviinta. Dupa acest exercitiu, spre surprinderea noastra am fost pusi sa ne pupam vecinul din dreapta in locul in care am pupat iepurasul [sau macar sa mimam aceasta]. Apoi a urmat jocul cu mingile, ne era testata si memoria si viteza de reactie. Problema era ca erau doua nivele. Primul nivel era usor; persoana trebuia sa arunce mingea unei alte persoane si sa ii rosteasca numele, dar apoia devenit totul mai dificil caci s-au mai introdus 4 mingi in joc si trebuiau pe rand aruncate. Va dati seama ce incurcatura si cum zburau mingile pe langa capul nostru, ratandu-ne "la mustata". Asa a inceput cursul nostru: rasete, voie buna si distractie. Au urmat 90 de minute de parte teoretica si apoi o scurta pauza, dupa care un nou joc, de data asta fara sa ne ridicam de pe scaun. Trebuia sa cantam "My bonny is over the ocean" si de fiecare data cand auzeam litera 'B' trebuia sa sarim putin in sus. Va dati seama, fiecare canta in felul lui si pe langa asta parca eram niste iepuri ce sareau intruna. Ce a fost mai amuzant abia acum urmeaza...in timp ce sarea, unuia dintre profesori i s-a rup scaunul. Rasetele si aplauzele au inundata sala. Pregatiti pentru a doua parte din curs urmatoarele 90 de minute s-au scurs fara probleme. O alta pauza, si un nou joculet. Suntem in cerc si o sa dansam si o sa cantam "Lapada"("Mie-mi place LAPADA, LAPADA, LAPADA, Mie-mi place LAPADA, si e jocul cel mai frumos"). Stam aproape, umar in umar si cantam si dansam, facem cate 5 pasi la dreapta apoi 5 pasi la stanga. La inceput cu mana pe umarul colegului, apoi pe genunchi si apoi pe glezna. Amuzant era mai ales atunci cand trebuia sa ne miscam si unul din noi se incurca. Asadar raman la parerea mea, ca acesta joculete de cunoastere si relaxare sunt foarte bune atunci cand lucrezi cu mai multe persoane, mai ales necunoscute.

Dezgust

Alerg în jur, fac tumbe şi mă înalţ spre stele, apoi cobor obosită revenind la realitate. M-am înţepat în sârma ghimpată ce te înconjoară, încercând din greu să te ating cu sufletul. Sânge îmi ţâşneşte din răni, şi se prelinge pe pielea-mi de sticlă. Îmi porţionez inima cu un cuţit, culeg bucăţile împrăştiate, le aşez într-un cufăr negru şi le îngrop, poate cineva le va găsi vreo dată. Fumul din jur mă îneacă şi îmi lasă urme în plămâni. Cu un foarfec îmi tai spârncenele şi îmi prind buzele cu leucoplast să nu pot urla. Cu dinţii  îmi sfâşii din carne, scuip dezgustată şi mă cert cu mine, pentru sufletul ce m-a părăsit. Aş vrea să desenez cercuri în praful din părul tău. Imposibil! Îmi rup unghiile şi îmi fac un colier din ele. Sângele negru mi se încheagă pe mâini şi în păr. Fulgerele mă ating şi renasc din propria cenuşă precum Pasărea Phoenix. Ca o fantomă rătăcesc prin lume şi mă sperii de al meu chip, când mă privesc într-un ochi de apă. Şiroaie de lacrimi sărate îmi umplu ochii şi istovită adorm pe o bancă în ploaia măruntă ce cade acum peste Copou.

Coşmar

Păşesc cu forţă.
Pe potecă,
Mişună şerpi şi broaşte.
Urlete, case sinistre,
Femei schimonosite,
Copii fără mâini, fără picioare,
Cu feţe zgâriate.
În faţă, un grajd.
Nu intru.
Lângă, un cal fără cap.
Se aude un nechezat:
Un cap într-un arac.
Lugubru; mă-nspăimânt,
Vreau să fug,
Picioarele mi s-au topit.
Privesc spre cer,
Aripi de foc îl despică.
Şi cad stele,
Cad meteoriţi,
Cade luna.
Cutremur...
O baltă, un peşte lucitor,
Mă apropii - sânge,
Tresar.
În spate, o oglindă,
O ridic,
Un chip - al meu.
Se iscă o furtună.
Bate vântul,
O şoaptă, mă agăţ de ea,
Îmi dă curaj.
Alerg...în cerc,
Mă împiedic de mormane de pământ,
Nu, nu e pământ...
Sunt oase, găurite de timp,
De molii, de furnici.
Mă ridic,
Mă învârt
Şi ametesc.
Un şuierat,
Şi cade cerul.
S-a sfârşit.
Mă trezesc,
În leagăn.
Cred c-am adormit.

O luptă pierdută

O lacrimă, sânge
Tremură moartă
Pe obrazu-mi de ceară,
În ochi-mi de fiară.
Un braţ ca o umbră
Îmi sfâşie pieptul
Şi-mi sfărâmă sufletul
În mii de bucăţi.
În vene-mi pulsează
Veninul albastru
Mă exasperează.
Nu-mi mai simt corpul...
Într-un oraş zgomotos,
Dar pe o stradă tăcută
Îmi cânt nebunia
Mai curând prefăcută.
Un felinar macabru
Mă întâmpină-n cale
Zâmbeşte ironic
A nepăsare.
Închid ochii frapată,
Inspir obosită
Şi renunţ la lupta
Ce oricum e pierdută.

Promisiunea unui chip de pânză, cu stropi de acuarelă

Vedea soarele cântând, ştia că ploaia îi scrie în palmă, vorbea limba florilor candide, asculta zgomotul făcut de bătăile aripilor albinelor, fredona mereu o melodie, ce parcă încă o aud, dansa cu pasiune tangoul de demult, uitat de toţi, dar totuşi...era un chip de pânză...de pânză colorată, cu stropi de acuarelă. Îşi aşternea din gânduri pe-un caiet de cuarţ. Scria mereu cu drag, tot ce`i trecea prin minte, căci credea într-o poveste, într-o poveste cu aripi. Şi avea un suflet pur, sihastru, şi`o inimă suavă, dar nu putea să simtă, să râdă, sau să plângă...

Şi mi-a promis că vom zbura împreună printre fluturi...fluturi pictaţi abil de`o pasăre măiastră. Şi ne vom înălţa până la stele, şi mă va veghea, şi mă va apăra, şi îmi va şopti poveşti cu zâne şi hidre înfiorătoare. Şi vom picta pe cer...lacrimi şi totodată zâmbete, iar parfumul norilor  ne va înconjura, şi pene uşoare vor levita în jurul nostru. Vom săruta cerul, şi ne vom ascunde de fulgerele şi tunetele ce se vor ivi sprintene, încercând să ne sperie. Apoi, cu tălpile goale, ne vom cufunda uşor, uşor în ocean, şi un fior ne va străbate. Vom privi peştii înotănd, ne vom juca cu algele ce ne vor gâdila,  vom culege scoicile nemuririi păstrându-le în inimile noastre. Vom petrece o zi cântând cu balenele, stând la taclale cu delfinii, îmblânzind rechinii, ascultând bibanii şi imitând ştiucile...şi, apoi, vom reîncepe explorarea. Vom căuta steluţe, vom presura deasupra lor praf de lumină şi vom împodobi coralii cu ele. Şi răsărind din mare odată cu soarele, vom sta pe nisipul fierbinte aşteptând să ni se usuce părul şi ne vom agăţa în el scoici şi luceferi. Apoi vom înainta spre pădurea misterioasă, vom urmări vulpile, încercând să fim mai vicleni ca ele, vom asculta recitalurile privighetorilor şi vom cânta şi noi, vom dansa în ploaie, vom traversa cascade,  ne vom agăţa de liane, vom cere sfatul bufniţelor, ne vom lua la trântă cu urşii. Şi voi fi fericită, căci a reuşit sa strecoare un strop din inima sa printre visele mele, dar apoi mă voi întrista realizând că acel chip de pânză nu ştie ce`i fericirea.

Şi mi-a mai promis că o să strângem cristale de gelozie, ură, durere, imbecilitate, chin, neîntelegere, invidie, insulte, furie... şi vom contrui cu ele o fortăreaţă, departe,  printre nori, de unde să putem veghea peste cei rămaşi pe pământul păcătos. Şi îmbătându-ne cu picături de ploaie, şi fumând raze de soare, vom râde de cei ce încearcă să ne atingă cu răutăţile lor. Şi când singurâtatea şi monotonia ne va umple sufletele, coborînd din raiul nostru, vom construi un alt castel, de astă dată din cristale de dragoste, fericire, inteligenţă, spontanietate, dăruire, blândeţe, cuminţenie. Şi ne vom muta aşa, din galaxie în galaxie, de fiecare dată când ne plictisim...

Dar a minţit! Ce mi-a promis, nu a îndeplinit, iar chipul său de pânză colorată, cu stropi de acuarelă, s-a dus, a dispărut în noapte, şi în locul său a rămas doar tristeţe şi o înfocată dorinţă...