Te-am căutat prin infinit de particule de suferinţă şi te-am găsit când credeam că nu o să te găsesc vreodată...Ţi-am sărutat ochii şi încă nu pot să cred că ţi-ai deschis pleoapele pentru mine.
Îmi scot oja şi parfumul din dulap, de azi vreau să mă simt femeie cu adevărat...şi toate acestea, pentru tine.
Vreau să îţi imortanlizez fiecare mişcare, dar îmi e nespus de greu să suprind fiecare detaliu al existenţei tale. Dintr-un album de zâmbete scot cea mai reuşită poză cu tine şi îţi colorez buzele cu sentimente până ce devin prea pline, dar apoi le sărut şi reîncep colorarea. Aş face asta la nesfârşit!
Dar vreau să te îmbrăţişez, în lumea reală. Alerg spre tine, mi-e frică c-am să te pierd, dar ştiu c-am să te prind din urmă - nu eşti cel mai bun la alergat. Iar vrei să ne jucăm? Iar vrei să te ascunzi, iar eu să te caut cu disperare, până ce-ţi faci milă de mine şi apari senin din locul tău de ascunziş? Niciodată nu ai vrut să îmi spui unde e acest loc...ahh, şi ţi-am promis de atâtea ori că-ţi voi descoperi taina, dar e atât de dificil. De ce eşti atât de secretos?
O clipă vreau să mai zăbovesc lângă tine, doar un sărut mai vreau şi după plec...mi-am uitat ciocolata pe noptieră, cum voi mai fi eu dulce dacă nu-mi mănânc porţia de astăzi?
Vrei să-ţi aduc şi ţie? Poate mâine, azi am un proiect la care lucrez: ochii tăi...în dimensiuni reale, dificil, nu crezi? De fiecare dată mi se taie respiraţia când te privesc în ochi, deci oare
voi reuşi să rezist să-ţi reconstitui privirea caramelizată - o pată de nesfârşită tandreţe?
Îmi privesc reflexia atât de imperfectă în geam, te-aş întelege dacă m-ai uita, şi eu aş face-o... asta dacă nu s-a întâmplat deja. Mă adun, căci razele lunii îmi izgonesc defectele; mă simt mult mai bine acum. Cred că sunt gata, încă puţin din licoarea magică a curajului şi voi fi pregătită să-ţi spun: NU POT SĂ TE PIERD!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu